Cultura farmacovigilenței – să contribuim la supravegherea siguranței medicamentelor

4. Ciclul de viață al medicamentului

Dezvoltarea unui medicament are 4 mari etape:

• etapa studiilor pre-clinice
• etapa studiilor clinice
• etapa de autorizare
• etapa post-marketing

Perioada de timp dintre descoperirea unei substanțe cu potențial terapeutic și prima comercializare a unui medicament dezvoltat pe baza acesteia este între 8 și 10 ani.

4.1. Etapa studiilor pre-clinice

În fiecare zi se descoperă în laboratoarele din întreaga lume noi molecule care pot deveni medicamente folositoare.

După identificarea unei molecule noi, ea este inițial testată atât in vitro cât și in vivo pentru a se stabili dacă are activitate biologică benefică și dacă această activitate poate fi în vreun fel îmbunătățită.

Apoi, pentru ca să se poată ajunge la medicamentul ambalat, aprobat pentru utilizarea în studiile clinice, se desfășoară o serie de cercetări, care durează câțiva ani, după cum urmează:

• studii toxicologice

O etapă critică a dezvoltării pre-clinice o reprezintă investigațiile toxicologice referitoare la aspectele de siguranță ale moleculei, pentru că întotdeauna se judecă  dacă beneficiile unui medicament depășesc potențialele efecte adverse. Tipurile de studii de toxicitate sunt:

• Toxicitate acută – pentru determinarea dozei maxime tolerate; studiul se efectuează timp de 2 săptămâni la 3 sau 4 specii;
  • Toxicitate subacută – studiu efectuat timp de 6 luni la două specii;
  • Toxicitate cronică – pentru determinarea eventualelor efecte adverse ale administrării dozelor zilnice repetate; studiu se efectuează maxim 12 luni la șobolan și la încă o specie;
  • Toxicitatea reproductivă – pentru identificarea efectelor adverse asupra fertilității și capacității de reproducere; se efectuează maxim 9 luni la 2 specii;
  • Mutagenicitate – studii efectuate atât in vitro cât și in vivo, timp de 18-24 de luni.

• studii de pre-formulare

Aceste studii se efectuează pentru determinarea caracteristicilor fizico-chimice ale moleculei și ale celei mai potrivite forme farmaceutice care poate fi utilizată. Ele includ unele sau toate dintre următoarele teste:

• spectroscopia – pentru identificarea unei metode analitice de bază;
  • solubilitatea – în legătură cu formele de dozare lichide, pentru identificarea celei mai potrivite săruri cu care se poate lucra;
  • punctul de topire – pentru determinarea solubilității cristaline;
  • microscopie – pentru identificarea mărimii particulelor și a formării cristalelor;
  • proprietățile de curgere și de comprimare a pulberilor – pentru formele de dozare uscate;
  • compatibilitatea cu excipienții.

• studii bio-farmaceutice

Ca parte a procesului de finalizare a formei de dozare, este necesară efectuarea studiilor biofarmaceutice, pentru a se asigura că medicamentul ajunge la locul unde trebuie să acționeze în concentrația corectă și că această concentrație se menține o perioadă corectă de timp. Aceste studii includ identificarea nivelului de dozare adecvat și frecvența de administrare. Se desfășoară studii referitoare la:

• absorbție,
  • distribuție,
  • metabolism,
  • eliminare.

• Studii de stabilitate

Studiile preclinice efectuate pe forma de dozare finală includ studiile de stabilitate în ambalajul primar și secundar planificate pentru utilizare. Aceste studii urmăresc eventuala deteriorare fizică, chimică sau microbiologică în timp a medicamentului pentru stabilirea termenului de valabilitate.